Rolul Duhului Sfânt în Consilierea Creștină

Aseară am avut o discuţie sumară cu un bun amic, după înregistrarea unei emisiuni împreună, despre modul în care cei ce fac consiliere creştină au în plus la dispoziţie un avantaj major faţă da alte abordări terapeutice. Acest avantaj, indispensabil cred eu, e Duhul Sfânt. Desigur că cei care abordează psihologia din punct de vedere umanist vor putea să fie ironici la o semenea afirmaţie şi să o considere o dovadă de slabă pregătire în psihologie. În realitate, în sutele de cazuri consiliate am experimentat evident călăuzirea şi puterea Duhului Sfânt şi am văzut lucrarea Sa în mine şi în clienţii mei.

Relaţia între între psihologie şi religie?

Se pare că nu există sau e foarte mic un conflict între cele două deşi sunt destule scrieri care pun o etichetă demonică psihologiei. Religia şi psihologia se împacă de regulă. Oponenţa sau conflictul vine din cauză că unii creştini nu ştiu definiţia psihologiei şi resping orice ştiinţă care poate descoperi ceea ce au în suflet. Unii creştini s-au obişnuit cu biserica aşa de tare încât nici emoţii nu mai au când la rugăciune trebuie să îşi mărturisească păcatele. Deja au învăţat să fenteze sistemul lor religios şi asta dă un mare grad de confort „pseudospiritual” Omul stă cu gândul că totul e în regulă, pentru că e religios, dar în acelaşi timp respinge vehement, fără să cerceteze lucrurile cum cere Scriptura, orice aspect care ar putea să-i descopere din ascunzişurile inimii. Conflictul între religie şi psihologie este mic şi de regulă este generat de oamenii religioşi nu de psihologie. Psihologii de altfel promovează şi necesitatea credinţei în ceva, într-o forţă superioară, într-un Dumnezeu fie el şi al sinelui. Deci faţă de religie nu au o problemă.

Relaţia dintre între psihologie şi creştinism?

Nu pot spune că sunt expert în psihologie sau în teologie, nu mă caracterizează expresia însă vorbesc în calitate de „urmăritor” al relaţiei dintre creştinism şi psihologie întrucât de la începuturile contactelor mele cu psihologia am fost confruntat cu acuzaţia că cele două nu sunt compatibile şi că o să mă rătăcesc preocupându-mă cu studierea psihologiei. În calitate de „observator” pot afirma că văd o oponenţă din ce în ce mai mare între psihologie şi creştinism. Nu există oponenţă între religia creştină în general şi psihologie, conflictul apare între cele două când vorbim de creştinism autentic, adică când vorbim de jertfa Domnului Isus, puterea lui de regenerare şi restaurare şi când vorbim de viaţa veşnică. Ce înseamnă conflict în acest caz? Înseamnă că, cei mai mulţi psihologi, susţin nevoia de credinţă în ceva, dar nu pot accepta lucrarea pe care Isus a făcut-o pentru oameni considerând-o de domeniul basmelor şi de neacceptat în terapia cu oamenii. Un alt lucru neacceptat de către psihologi (când spun în acest context psihologi, mă refer la contemporani de renume, la cercetători în psihologie) este faptul că Duhul Sfânt este de luat în calcul pentru vindecarea sufletelor oamenilor.

Ce treabă are Duhul Sfânt şi consilierea oamenilor cu probleme sufleteşti?

Păi are cam toată treaba J. Scriptura ne numeşte Duhul Sfânt ca fiind Mângâietorul, ca fiind Călăuzitorul. În procesele psihoterapeutice cei care fac terapie au la îndemână un set mai mic sau mai mare de instrumente la dispoziţie, pentru a lucra eficient cu acel om care le cere ajutorul. Acele instrumente îi ajută şi să evalueze şansele omului de vindecare şi să lucreze cu acel om pentru a îşi depăşi problema. Ei bine, instrumentele de lucru umaniste sunt limitate de logică, cercetare dovedită, cifre, statistică, experienţă profesională şi altele. Cu alte cuvinte psihologie antropocentrică poate merge până la un anumit nivel peste care nu va putea trece din cauză că nu are cu ce. Aşa se face că unii oameni sunt evaluaţi cu acest instrumentar şi nu li se dau şanse de vindecare (asta o ştiu din experienţa pe care o am cu astfel de cazuri). De fapt nu e neprofesional ci profesionist să evaluezi şi să recunoşti că nu ai cum sa ajuţi acea persoană. Aici vedem clar limitarea ştiinţei. Poate ajuta doar până la un anumit nivel, dincolo nici să vrea nu poate trece.

Cei care au Duhul lui Dumnezeu şi sunt conştienţi de rolul şi puterea sa în consiliere, au cu ce trece dincolo de ce este omeneşte posibil. Duhul Sfânt este o călăuzire reală şi o putere reală în consilierea oamenilor cu probleme sufleteşti fără de care personal nu aş putea face această activitate. Experienţele călăuzirii exacte ale Duhului Sfânt in cazurile avute sunt nenumărate dar şi experienţele puterii sale de vindecare în cazuri fără speranţă din punct de vedere omenesc sunt multe. Şi când afirma asta mă refer la cazurile la care am lucrat deşi psihiatrii sau psihologii nu dădeau şanse de reuşită. Nu pot să mă laud cu o vedere clară a vindecării finale. Pot să afirm doar că m-am apucat de lucru cu acele persoane dorind să aduc măcar putină acceptare, simpatizare şi iubire. Ce a făcut Duhul lui Dumnezeu a fost însă extraordinar. El a descoperit taine ascunse, El a călăuzit într-un proces terapeutic (în care am folosit instrumentele psihologice umaniste), EL a lucrat în sufletul acelor oameni ca să fie vindecaţi.

Omeneşte ne oprim acolo unde nu mai putem număra, unde nu mai putem măsura, unde nu mai putem evalua. Ne oprim unde nu mai cunoaştem, unde ni se pune barieră, unde scrie trecerea interzisă. Când ne bazăm pe puterea lui Dumnezeu şi punem toată pregătirea noastră ca şi consilieri sau terapeuţi în subordonarea Duhului Sfânt barierele să limitările pot să dispară. Nu susţin prin asta nicidecum o consiliere „după ureche”, nu susţin oamenii care fac consiliere „că doare Duhul o să le descopere”, nu susţin mediocritatea. Dumnezeu cere excelenţă, dumnezeu cere mult şi de aceea susţin necesitatea aprofundării şi studierii în domeniu. Dar clar voi susţine o subordonare totală şi necondiţionată a consilierului faţă de Duhul Sfânt. (voi reveni pe această temă)

Articol scris de Teofil Gavril, preluat de pe File din Jurnal