Duhul Sfânt – Alte roluri în procesul de consiliere creştină

Duhul Sfânt – Vindecătorul de suflete
02/01/2018
Duhul Sfânt şi Consilierea Creştină
02/01/2018

Încerc să finalizez această serie despre rolul Duhului Sfânt în consiliere, dar se pare că găsesc tot mai multe. Iată sumar ultimile conştientizate de mine:

Garantul menţinerii sănătăţii psihice şi sufleteşti

Orice om care la un moment dat are de a face cu medicii știe că după procesul de vindecare medicul îl sfătuiește spre un stil de viață mai sănătos și spre chibzuință, cumpătare, evitarea situațiilor periculoase, evitarea exceselor de orice fel și câte și mai câte indicații menite să ajute acea persoană să-și mențină sau îmbunătăţească sănătatea în permanență. Se știe destul de clar acum că e mai ieftin să întreții decât să tratezi.

În ”bolile sufletului” situația nu diferă deloc. După ce vindecarea s-a produs este nevoie de o permanentă menținere sau îmbunătățire a acelei sănătăți. Trebuiesc evitate situațiile provocatoare de afecțiuni, trebuiesc evitate excesele, trebuie atenție în construirea unui stil de viață sănătos și în permanență este nevoie de respectarea limitelor în ce priveşte stilul de viață. Să tot stai să estimezi în permanenţă ce e normal și ce este exagerat e o treabă grea și e foarte greu de făcut omenește. Este nevoie de ceva sau de cineva care să ne atenționeze cu privire la ce trebuie sau nu trebuie făcut.

În acest sens Duhul Sfânt este acel călăuzitor în trăirea unui stil de viaţă frumos, fără excese, preventiv şi mai ales este garantul unei trăiri „ca la carte” adică respectând instrucţiunile Creatorului pentru  viaţa omenească.

Trăim în medii foarte stresante, foarte toxice din punct de vedere psihic, fizic şi spiritual, trăim la viteze ameţitoare, viteze atât de mari încât avem dificultăţi în a ne adapta aşa de repede schimbărilor, suntem dezrădăcinaţi de tradiţii şi repere sigure, familiile sunt aşa de fragile, oamenii sunt aşa distanţi şi reci şi bisericile parcă nu mai sunt preocupate de suflete ci de clădiri, brand, renume etc. În acest context, menţinerea sănătăţii psihice este o reală provocare. Fără ajutorul Duhului Sfânt e imposibil, mai ales pentru cineva care deja este sensibil pentru că a trecut printr-o afecţiune sufletească.

Descoperitorul adevărului

Scriptura, prin evanghelistul Ioan, care surprinde vorbele Mântuitorului, ne spune „atunci când Mângâietorul, Duhul Adevărului va veni, El îi va conduce în tot adevărul”. De ce este aşa de important un asemenea amănunt? Pentru că mintea noastră omenească ajunge să creadă adesea neadevăruri. Exemple: „Dacă beau un pahar voi fi mai fericit” sau „dacă mă culc cu altă femeie voi fi mai iubit” sau „dacă fumez ierburi nu se poate întâmpla nimic rău” sau „dacă ies din casă se poate întâmpla o dramă” sau „sunt urât pentru că am acnee” sau „sunt urâtă pentru că am kilograme în plus” şi multe multe alte minciuni. Aceste minciuni ne fac să acţionăm greşit şi să ne construim un stil de viaţă eronat care nu va aduce stabilitate, echilibru şi bucurie niciodată.

În acest sens este vital ca „cineva” să ne descopere în permanenţă adevărul. Acest important Cineva este Duhul Sfânt care ne conduce în tot adevărul nu doar în viaţa spirituală şi în relaţia cu Dumnezeu ci şi în aspectele mărunte ale vieţii de zi cu zi în care ne ducem existenţa. Aşa se face că acest rol al Duhului sfânt este şi el vital în procesul de consiliere dar şi în trăirea vieţii echilibrate şi cumpătate.

Producătorul de roade bune

Desigur că orice consilier care are în vedere ajutarea unui om în nevoie nu se preocupă doar să panseze rana ci merge mult mai departe în funcţie de dorinţa clientului, însă un lucru negativ, un obicei negativ nu poate fi doar tratat, varianta corectă este să fie înlocuit cu unul bun. Scriptura surprinde asta în Efeseni 4 prin înlocuirile existente acolo, cine a furat nu doar că nu mai trebuie să fure, ci trebuie să înveţe să dea, cine spunea minciuni trebuie să spună adevărul, să înlocuiască cuvintele stricate cu cuvinte bune etc. Adică e vorba de o înnoire nu de o reparare. Ei bine, în Galateni 5 Pavel ne spune tocmai acest adevăr şi anume Când El locuieşte în noi, apar roade bune în viaţa noastră, dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea şi înfrânarea poftelor.

Puterea de care oamenii au nevoie pentru a trăi frumos

Rolul Duhului Sfânt in consiliere1Oamenii au nevoie de Dumnezeu pentru că păcatul le răpeşte tot ce e mai frumos şi Duhul Sfânt este tocmai acel glas care le vorbeşte oamenilor de necesitatea împăcării cu Dumnezeu. Fără Dumnezeu şi fără Duhul Său oamenii nici dacă vor nu pot trăi frumos, nedistructiv, echilibrat. Unii e adevărat, par a reuşi o  vreme, dar viaţa aceasta nu se termină aici, bătălia este mare, sufletul omului e miza aşa că avem nevoie de putere să trăim „ca în timpul zilei”. Ei bine când vorbim de pornografie, dependenţe de alcool si droguri, dependenţe de masturbare, curvie şi alte „fapte ruşinoase” şi demolatoare acolo e nevoie neapărată de acest „motor puternic” spre un trai frumos şi curat. Aici ar fi încă multe de scris pentru că e iarăşi un rol vital al Duhului Sfânt acesta de „putere” despre care Luca ne spune în FA „Dar veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi.”

De fapt, cu cât meditez mai mult la rolurile pe care Duhul Sfânt le are în procesul de consiliere cu atât găsesc mai multe. E ceea ce oamenii au nevoie pentru a fi conectaţi cu Dumnezeu şi când eşti conectat cu Dumnezeu, El preia controlul vieţii şi lucrează în chip minunat pentru reconstrucţia şi salvarea sufletelor. Avem nevoie de Duhul Sfânt şi noi care facem consiliere şi clienţii noştri.

Articol scris de Teofil Gavril, preluat de File din Jurnal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *