Cum să îți ții în frâu perfecționismul?

Creștinii și tulburările de personalitate
02/01/2018
Perspectiva sistemica in consiliere-psihoterapie
02/01/2018
Cum sa iti tii în frau perfectionismul

Din fericire, nu am crescut sub imboldul imperativelor. Din contră. Părinții ne-au dat, mie și surorii mele, libertate suficientă cât să desprindem noi înșine, prin prisma experiențelor, propriile lecții de viață. Desigur, erau trasate niște limite, dar niciodată nu am resimțit responsabilitățile copilăriei mele ca fiind apăsătoare și încorsetante. Puteam să las patul nefăcut și să am garanția că nimeni nu mă va certa și că lumea nu se va prăbuși pentru asta. Puteam să fac o năzbâtie și să fiu convins că pot căpăta iertare și șansa unui nou început. Puteam să mănânc fără măsură din cele pe care le aveam și să împart hrana, deasemenea, cu vecinii de cartier. Puteam să lipsesc de la școală, pur și simplu pentru că nu rețineam ”Scrisoarea a treia”, și mama să-mi spună: ”cum crezi tu că-i mai bine, doar tu ești elevul!”. Puteam să stric patul sărind în el, să umplu casa cu acvarii, să mă joc neîncetat cu a mea soră de-a v-ați ascunselea, pentru că era mai importantă pentru părinți bucuria noastră decât obiectele din casă și liniștea lor. Cu toate acestea, am fost un copil docil. Nu am spart niciodată vreun geam cu mingea, nu am pus piedică nici unui orb, nu m-am bătut cu alții, nu am consumat nicicând toxice, nu m-au atras găștile, am terminat liceul ca șef de promoție și am intrat la facultatea care m-a dus acolo unde doream profesional. Iar acestea nu le spun drept laude, ci ca infirmare a convingerii multora că, dacă nu te porți brutal cu ai tăi copii, vor fi niște dizarmonici în viața adultă. În vremea studenției, am întâlnit primii oameni perfecționiști, printre cei care au crescut sub imperiul lui ”a trebui”. Pentru ei, era grav dacă hainele se pătau, dacă spărgeau sau stricau ceva, dacă planurile nu le ieșeau cum și le-au dorit. Și, deși lucrau stoic pentru standarde înalte, nu erau nici eficienți, nici mai mulțumiți de rezultatele lor.

Eu sunt adeptul excelenței. Da, cred că e potrivit să faci cât mai bine ceea ce ai de făcut. Dar cred că perfecționismul social (teama că nu voi fi apreciat de alții dacă nu ating standarde nerealiste), față de propria persoană (autocritică excesivă, autoînvinovățire), față de ceilalți (așteptarea ca alții să atingă standarde înalte și blamarea lor dacă nu se conformează dorințelor mele) ne pot face mult rău, pot naște și întreține temeri, pot cauza tristețe nebănuită. De aceea, în cuvinte puține, și-n spiritul aceleiași năzuințe de igienă a minții noastre, îți propun, iubite prieten, care te confrunți cu perfecționismul, să meditezi la acești pași spre schimbare.

Iată, pe scurt, care sunt câteva domenii unde poți interveni pentru a-ți ține în frâu perfecționismul:

1. Concentrează-te pe ceea ce-ți stă imediat în față! Privește viitorul ca pe o cetate pe care o cucerești strategic, pas cu pas, cu mult tact și cu multă răbdare. Nu te îngrijora cu privire la viitorul foarte îndepărtat, ci caută să rezolvi chestiunile urgente ale prezentului și ale viitorului apropiat!

2. Separă acțiunile tale de judecățile de valoare! Cea mai importantă investiție este în caracterul tău, nu în activismul tău! Valoarea ta nu depinde de performanțele tale! Ești prețios pentru ceea ce ești, nu pentru ceea ce faci!

3. Substituie ”a trebui” cu ”a place”! Sunt multe lucruri pe care ești responsabil să le execuți. Dar dacă le făurești doar pentru că ”trebuie”, curând nu vei găsi nicio satisfacție în ele. Caută și-n chestiunile pe care ești dator a le realiza o utilitate, măcar prin prisma satisfacției la care nu poți ajunge decât prin ele! Fă aceleași lucruri, de rutină, în feluri mereu noi, provocatoare pentru tine!

4. Acționează azi! Nu amâna proiectele, confruntă temerile pe care sarcinile ți le aduc!

5. Organizează-ți timpul! Perfecționist fiind, ai impresia că n-ai făcut niciodată destul, că nu e suficient cât ai lucrat. Dar rezervându-ți prea mult timp pentru anumite chestiuni, nu-ți mai rămâne niciun ceas pentru altele. De aceea, stabilește-ți intervale de timp potrivite cu importanța activității pe care o ai de îndeplinit. Ex: nu sta trei zile din sesiune pentru a-ți face curat în cameră și o noapte pentru examenul de a doua zi!

6. Ridică-te mereu din căderi! Nu face din înfrângeri sfârșitul lumii, ci caută să vezi valoroasă orice experiență! Mai degrabă încearcă să descoperi ce ai învățat din situația prin care ai trecut și ce ai de făcut din momentul căderii înainte!

7. Acceptă și speră! Este cel mai greu pas și cel mai important. Vezi lumea prin prisma felului în care persoane și evenimente semnificative din viață ți-au setat ”obiectivul”. Dar, dacă deschizi larg ochii și începi să privești realitatea cum ea ți se descoperă, vei ajunge la concluzia că ce te înconjoară, preajma, nu e precum ți-ai imaginat-o, ci e și bună, și rea, și prietenoasă, și amenințătoare, și suportivă, și ostilă. Așa doar, ești mai aproape de imaginea ei reală. Dacă te vei privi pe tine ca având părți frumoase, părți ale divinului, alături de unghere vulnerabile, rănite, pervertite sau în proces dureros de demolare, ești mai aproape de imaginea ta reală. Oricum ar fi realitatea pe care o descoperi deschizând ochii larg, nu te lăsa dominat de aparenta întindere și putere a răului. Îndrăznește să crezi și să speri că Dumnezeu te va trece biruitor, în ciuda neputințelor tale și ale celor din jur! Acceptă-ți slăbiciunile, cere-ți iertare când ai greșit, iartă-te pentru înfrângeri, crede în biruințe și înlocuiește disperarea cu speranță!

Autor: Andrei Pătrâncă (preluat cu permisiune)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *